Geometrie şi tehnologie

Mă întrebam astăzi cum au dat primii matematicieni viaţă ideii de triunghi. O formă sublimă prin simplitate, la care nu poţi ajunge decât prin forţa de reprezentare. Poate că trasau liniile în imaginaţie – una câte una, formând un contur resimţit ca legând pământul cu cerul. În contrast, tehnologia de azi pare jenant de complicată. Mersul cu maşina, difuzoarele electronice, lumina artificială – cât amar de gânduri s-au investit în astea, şi totuşi cât de penibile sunt pe lângă claritatea unui triunghi.

A te angaja aduce ghinionul

Aşa s-ar traduce unul din cele trei precepte de pe frontispiciul sanctuarului lui Apollo din Delphi. Ce anume înţelegeau grecii prin aceste cuvinte, e mai dificil să aflăm la mii de ani după. Eu unul aş spune că, în strădania umană spre viaţa spirituală, se ajunge la a-ţi încorpora în destin forţe ce acţionează potrivnic. Pentru greci de altfel, tragedia destinului era o constantă a lucrurilor pământeşti, aşadar lumea se împotrivea în permanenţă voinţei omului. Eroii mitologiei greceşti sfârşesc mai mereu într-un mod teribil, de pildă sfârtecaţi de vultur, aşa cum i se întâmplă lui Prometeu.

Omenirea mai trăieşte şi astăzi din suflul civilizaţiei greceşti. Ce a apărut nou de-atunci ţine mai mult de ştiinţă şi tehnologie, dar modul de formare a gândirii şi logicii discursului merge în continuare pe tiparele introduse de greci. Ce n-am reuşit să preluăm este însă viziunea cuprinzătoare asupra lumii, perceperea superioară a lucrurilor. În multe privinţe, omul de azi a devenit un chiţibuşar. Pentru el, cuvântul «ghinion» nu mai are nimic tragic şi neînduplecat, a ajuns doar o noţiune luată în mod facil.

Proba focului

Oamenii timpurilor trecute aveau unele obiceiuri, pe care scepticul de serviciu de azi s-ar grăbi să le califice ca superstiţii. Multe culturi aveau de pildă o probă a focului, sau a cărbunilor încinşi. Trăiau cu convingerea că un om acuzat de un delict îşi poate arăta nevinovăţia, mergând pe jăratic. Pentru ei, forţa spirituală a inocenţei ridica sufletul deasupra senzaţiilor pământeşti. Şi astfel, în dispoziţia înălţătoare a momentului, un om ce nu avea nimic pe conştiinţă reuşea să treacă această probă fără să simtă durere.

Pentru noi această probă, altădată exterioară, s-a interiorizat. Trăind în întuneric spiritual, avem ocazia să dezvoltăm curajul de a trece proba focului. De a ne dezvolta perceperea nu doar a celor din lumea înconjurătoare, ci şi a fenomenelor lumii spirituale. Majoritatea oamenilor, conştient sau nu, fug de asta ca de foc. Aruncăm cu tot felul de prejudecăţi: «superstiţie», «impresii subiective», «nebulos», înainte de-a afla cel puţin despre ce-i vorba. Ce era altădată trăit ca mersul pe jăratic, acum trebuie să devină curajul deschiderii către spirit. Atunci multe tragedii sociale, cu care astăzi încă ne ardem, vor putea fi evitate.

Fluid şi solid

Ca şi suprafaţa Pământului, corpul uman este 70% fluid şi 30% solid. E bine să ai un sentiment corespunzător pentru asta. În interior se reflectă exteriorul, şi reciproc.

Fluidul din noi este fantezia, pentru oamenii mai bogaţi sufleteşte, visătoria pentru majoritate. La fel, solidul e raţiunea clară pentru primii, prejudecăţile pentru restul. De fapt, cu toţii oscilăm între aceste calităţi şi defecte.

Am remarcat că lumea preferă visătoria. Sunt nenumăraţi cei care-n timpul liber zac şi lasă gândul să plutească aiurea. Şi simt o satisfacţie în asta, dar şi neputinţa de-a realiza ceva din proprie iniţiativă.

În general, nu ne simţim bine cu oasele noastre, cu claritatea în idei. Mulţi se grăbesc să sară la concluzii, nu au răbdarea să asculte toate punctele de vedere. Şi în societate ei sunt preferaţi. Fiindcă oamenii sunt dependenţi de părerile altora. Nu vor să-şi lase timpul de-a dezvolta gânduri bine întemeiate.

Un om, o vacă, o planetă

Aşa se cheamă un film despre un fermier din Noua Zeelandă care face agricultură biodinamică în India.

O temă vitală. Aici trecem graniţa dintre bagatela zilnică şi viitorul nostru, al oamenilor.

„Dacă mănânci nesincer vei fi nesincer.” Alimentele modificate genetic au invadat pământurile Indiei. Suprafeţe imense ce generează o luptă acerbă pentru control.

Detalii.

Clic aici pentru torrent: How to Save the World: One Man, One Cow, One Planet.
Subtitrare în limba română.

Liant între culturi

Civilizaţia poate progresa doar prin influenţarea reciprocă a culturilor. Nicio naţiune nu poate crea singură evoluţia. Ceea ce se dezvoltă în mod izolat într-un loc trebuie să vină apoi în contact cu un spaţiu cultural complet distinct ca să devină un bun al nostru al tuturor.

Gândind aşa suntem mai puţini înclinaţi să judecăm popoarele. Înţelegem că globalizarea e bună până la un punct. Că tot ce ne-a rămas din trecut trebuie sintetizat într-o formă superioară în viitor.

Astăzi sunt mai meditativ. Mă opresc aici dar poate dezvolt ideea ulterior.

Ce sunt eu?

Întrebări furnicătoare îmi zgândăre tihna. Nu mă lasă să fiinţez după bunul plac şi, în general, mă bruschează când mi-e lumea mai dragă. Una din ele e acest – nu cine sunt, ci: – ce sunt?

Sunt oare doar un amalgam de molecule aşa cum mă-nvaţă biologia modernă? O bucată de materie organică, care ar putea la fel de bine să nici nu fie? – Sunt o fiinţă înzestrată cu suflare divină, aşa cum îmi şopteşte religia? Dar ce e aia “suflare divină” până la urmă?

Ceva ce altădată era înţeles aproape instinctiv, acuma îmi dă mari dureri de cap. Cuvintele parcă şi-au pierdut sensul. Au rămas ca nişte conserve goale, aruncate într-o ladă din cămară. Nu mai e nimic mistic în ele, sunt doar nişte clişee obosite.

Viaţa n-a fost totuşi atât de hapsână cu mine. S-a înduplecat să-mi dea unele răspunsuri. Mi-a scos în faţă oameni care percep lucruri pe care lumea le-ar considera nebunii. Dar şi alţii cu preocupări ştiinţifice, care nu se-nchină necondiţionat teoriilor atomistice. Mi-a luminat mintea atunci când aveam nevoie. Dar mi-a dat şi brânci când băteam pasul pe loc.

Un lucru însă n-am primit în mod suficient, şi anume voinţă. Degeaba am intenţii bune dacă ele se sparg ca baloanele de săpun, înainte de-a se concretiza. Sunt atâtea lucruri de cunoscut, de realizat, de trăit pe lumea asta. Iar eu sunt un personaj aşa mărunt. Cu tot individualismul meu exacerbat, cu dispreţul faţă de convenienţe, de sentimentalismul ridicol, de preocupările mărunte.

Până la urmă, tot ca un mormoloc în balta cea mare mă simt. Când fericit, când sictirit. Dar niciodată depăşindu-şi condiţia. Chiar dacă n-am înţeles niciodată fascinaţia unora pentru Kafka, pot să empatizez cu declaraţia lui, cum c-ar fi dus mereu o existenţă şovăielnică. Poate atâta pot. Poate atâta merit. Poate nici acum nu ştiu ce sunt.

Axa cerului

În ultimul timp, am avut timp să mai arunc câte o privire şi la cerul senin. Cu ocazia asta, am investigat niţel modul cum măsurau egiptenii antici traiectoria stelelor. Se pare că un nene egiptolog, pe nume Cyril Fagan, cercetând originile astrologiei, a ajuns la o concluzie interesantă. Între steaua Aldebaran din Taur şi Antares din Scorpion poate fi trasată o axă ce desparte bolta cerească în două jumătăţi a câte 180 de grade. Treaba asta le-ar fi folosit egiptenilor să măsoare longitudinea stelelor. Sigur că aceste cunoştinţe n-au fost obţinute de egipteni aşa prozaic cum le aflăm noi astăzi. Ele erau primite cu cea mai mare devoţiune şi dăruire lăuntrică. Ele rămâneau ca bunul cel mai de preţ pentru următoarele secole.

Faust

Zilele trecute am avut o scurtă discuţie în care se punea problema ce e interesant la „Faust”. Probabil primul răspuns pe care l-aş avea e că Goethe a avut o asemenea intuiţie a relaţiilor cosmice, încât a reprezentat în mod artistic o legătură conştientă a omului cu diavolul. Faust se deosebeşte de celelalte personaje prin faptul că el e lucid faţă de fiinţa lui Mefistofel. Nu îl lasă să-l domine, ci, dimpotrivă, îl foloseşte atunci când are nevoie. O asemenea concepţie n-am putut să găsesc atât de clar şi estetic prezentată la niciunul din autorii care l-au precedat.

Pe de altă parte, s-a-ntâmplat să asist odată la o repetiţie pentru „Faust” şi am putut atunci trăi sufleteşte unele replici extraordinare. Mi-e greu să descriu în cuvinte cât de grandioasă mi s-a părut această lume prezentă în „Faust”. Dar cred că îţi trebuie şi o pregătire interioară ca să o poţi aprecia. Să te preocupi intens de marile taine ale omenirii. Asta ar fi doar prefigurarea unui răspuns, fiindcă nu vreau să mă lungesc.

Primul pas

Multe gânduri m-au preocupat în ultimele săptămâni. Unul din cele mai stăruitoare a fost nevoia de a trăi constant prezenţa Eului, în locul somnolenţei lăuntrice. Fără această calitate te laşi prea uşor dus de curentul cotidian, din teama de a lua o decizie, de a trasa o limită.

După ce un timp mai îndelungat ai dobândit sentimente şi idei despre lumea spirituală, îţi dai seama cât de sărăcăcioasă e în realitate viaţa ta interioară. Şi ţi-ai dori mai curând să te laşi în seama unei autorităţi atotştiutoare, decât să iei hotărâri de unul singur.

Desigur, în epoca în care domeniul sufletesc începe să fie pătruns de conştienţa individuală, să te laşi copilăreşte în seama voinţei altcuiva ar fi o greşeală. E mai comod şi mai simplu, dar ai ocoli impulsul esenţial al timpului. Acela de a înfăptui lucruri pornind din propriul Eu. Cu aceste idei aş vrea să încep şi acest jurnal, sperând că voi scrie lucruri mai mature. Sau nu.